La inceputul secolului XVI o noua putere a aparut pe scena ucraineana: cazacii (Cossacks), care au inceput ca oameni liberi semi-autonomi care aparau pamantul si care au ramas puternic ortodocsi, iar unii dintre ei erau angajati ca soldati ca sa protejeze granitele de sud-est ale Poloniei impotriva invaziilor turce si tatare.

In mijlocul secolului al XVII-lea, Zaporozhian Host, un cvasi-stat militar cazac, a fost constituit; acesta este vazut de regula ca precursorul Ucrainei, Polonia avand un slab control asupra acestei zone.

Principalul obiectiv al cazacilor a fost recunoasterea traditiilor ortodoxe, reprezentarea in Sejm-ul polonez (Parlament) si cresterea graduala a vocabularului cazac. Aceste revendicari au fost respinse de polonezi, iar cazacii si-au intors atentia spre vecinul lor de la nord, Rusia ortodoxa, o alegere care va duce la prabusirea statului polonez-lituanian si la conservarea Bisericii Ortodoxe.

In 1667 Ucraina a fost impartita intre Polonia si Rusia, iar mare parte din Ucraina moderna a fost integrata treptat in Imperiul Rus. Intr-o etapa urmatoare a inceput rusificarea Ucrainei, limitand folosirea limbii ucrainene. Cazacii nu au primit niciodata libertatea si autonomia din partea Rusiei Imperiale.

In timpul secolului al XIX-lea zona a fost sub stapanirea Imperiului Austro-Ungar in partea de vest si a Rusiei Imperiale in celelalte parti. Scriitorii si intelectualii ucraineni s-au hotarat sa revitalizeze traditiile lingvistice si culturale ucrainene si sa restabileasca o natiune-stat ucraineana; cel mai important intelectual al acestei epoci a fost Taras Shevchenko.