In timpul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea Rusia si-a continuat expansiunea teritoriala, iar industrializarea a fost accelerata. Ceea ce mai ramasese din zona Caucazului a fost anexat si pacificat; teritoriile care sunt in prezent republicile central asiatice, inclusiv Turkistan, au fost ocupate intre 1864-65; iar zona sudica a teritoriilor estice indepartate a fost preluata de la China. Rusia a ajuns astfel la granitele Chinei si Afganistanului si la coasta Oceanului Pacific. Vladivostok a fost construit in 1860, iar la inceputul secolului XX a devenit o importanta baza navala. Calea ferata trans-siberiana (construita in 1891-1905) a deschis calea catre colonizarea si exploatarea Siberiei.

Alexandru al II-lea (1855-81) a impins granitele Rusiei catre Pacific si Asia Centrala. Robia a fost abolita in 1861 si au fost impuse restrictii dure clasei emancipate. Grevele revolutionare, ce au urmat infrangerii Rusiei in razboiul cu Japonia, l-au fortat pe Nicolai al II-lea (1894-1917) sa permita constituirea unei institutii nationale reprezentative (Duma), aleasa printr-un vot la limita. Cu toate astea, noile libertati democratice au fost reduse, pentru ca guvernul a devenit iar reactionar. Cu toate ca economia Rusiei era in mare masura agricola si subdezvoltata, industria finantata in mare masura de capital strain crestea rapid in cateva centre, in special in St. Petersburg, Moscova si campurile de petrol Baku.

Partidul Social Democrat de stanga si-a gasit adepti in special in randul muncitorilor industriali, care datorita concentratiei lor geografice aveau o mare putere politica. Promovand pan-slavismul in Peninsula Balcanica si in Austro-Ungaria, Rusia a jucat un rol important in evenimentele care au condus la izbucnirea primului razboi mondial in 1914. Prost pregatita si rupta de aliatii sai din Occident, tara a suferit grave calamitati in timpul razboiului, din cauza germanilor si austriecilor.

Inflatia, lipsa alimentelor, si moralul scazut din randul trupelor, au contribuit la izbucnirea Revolutiei din Februarie 1917. Nicolai a abdicat in martie 1917 (a fost executat in iulie 1918). Un guvern provizoriu sub conducerea printului Lvov, o persoana echilibrata, a incercat sa continue razboiul, dar a fost impiedicat de grupurile (sovietice) de muncitori si soldati. In sfarsit, pe 7 noiembrie 1917, bolsevicii condusi de Lenin au preluat puterea. Rusia si-a incheiat implicarea sa in primul razboi mondial semnand umilitorul Tratat de la Brest-Litovsk (martie 1918), din cauza caruia si-a pierdut o mare parte din teritorii in favoarea Puterilor Centrale.

La putin timp dupa semnarea tratatului, si intr-o oarecare masura ca o reactie la termenii dezastruoşi ai acestuia, a izbucnit razboiul civil in Rusia (complicat datorita interventiei straine). Acesta a continuat pana in 1920, cand regimul sovietic a iesit victorios. Polonia, Finlanda si tarile baltice au devenit state independente la finalul razboiului civil; Ucraina, Belorusia si tarile trans-caucaziene Azerbaidjan, Georgia si Armenia si-au proclamat independenta. In 1917 Rusia a fost proclamata oficial Republica Federata Socialista Sovietica Rusa, care in 1922 s-a unit cu republicile transcaucaziene, ucraineana si belorusa, pentru a forma Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).

Dupa mai mult de sapte zeci de ani de dominatie sovietica regimul presedintelui Gorbaciov a marcat sfarsitul cotrolului politic represiv si a permis constituirea miscarilor nationaliste in fostele republici ale URSS. In 1990 Boris Yeltsin si alti nationalisti si reformatori au fost alesi in parlamentul rus; Yeltsin a fost ales ulterior presedintele Rusiei. In timp lui Yeltsin Rusia si-a declarat suveranitatea (dar nu si independenta) si a inceput sa confrunte autoritatea guvernamentala centrala.

In martie 1991 sovieticilor li s-a cerut sa voteze un referendum initiat de presedintele Gorbaciov in privinta unitatii nationale. Victoria care a rezultat pentru guvernul federal a fost temperata de aprobarea separata in Rusia a creerii unui presedintii a republicilor ruse aleasa de catre popor. Concursul electoral amar pentru preşedinţia rusa, in special intre Yeltsin si loialistii comunisti, a rezultat intr-o victorie clara pentru Yeltsin. El a depus juramantul pentru functia sa pe 10 iulie 1991.

Inversandu-si politica sa relativ dura, Gorbaciov, impreuna cu liderii a noua republici sovietice, a semnat un acord numit Tratatul Uniunii, care isi dorea sa pastreze unitatea natiunii. In schimb guvernul federal trebuia sa predea controlul asupra resurselor naturale si industriale catre republicile individuale. O lovitura de stat a avut loc pe 19 august 1991, condusa de un grup de opt functionari de varf, care s-a autodenumit Comitetul de Stat pentru Cazuri de Urgenta. Pe 21 august comitetul s-a destramat, iar cel putin cativa din membrii sai au incercat sa fuga din Moscova. Parlamentul sovietic l-a reinstalat formal pe Gorbaciov in calitate de presedinte. Doua zile mai tarziu el a parasit pozitia sa de secretar general al Partidului Comunist si a recomandat ca Comitetul Central sa fie desfiintat.

Pe 29 august parlamentul a aprobat suspendarea tuturor activitatilor Partidului Comunist datorita unei investigatii privind rolul sau in lovitura de stat esuata. Pe 12 decembrie 1991 parlamentul rusesc a ratificat propunerea lui Yeltsin de a stabili o noua piata libera de tari independente deschisa tuturor fostilor membri ai Uniunii Sovietice. Noua uniune a fost creata cu Belorusia si Ucraina, care impreuna cu Rusia au fost cei trei cofondatori originali ai Uniunii Sovietice din 1922. Dupa sfarsitul Uniunii Sovietice, Rusia si zece alte republici sovietice s-au grupat intr-o federatie de state independente pe 21 decembrie 1991.

La inceputul anului 1992 Rusia a inceput o serie de reforme economice drastice, incluzand eliberarea preturilor pentru majoritatea produselor, ceea ce a dus la o criza imediata. Un referendum national ce privea increderea in Yeltsin si in programul sau economic a avut in aprilie 1993. Spre surpriza multora, programul presedintelui a castigat cu un procent detasat. Yeltsin a intrunit o conferinta constitutionala in iunie, care a adoptat o prima forma a constitutiei in iulie. In septembrie Yeltsin a dizolvat corpurile legislative ramase din epoca sovietica. Impasul dintre executiv si legislativ a avut ca efect un conflict armat pe 3 octombrie, vicepresedintele Rutskoi opunandu-se ordinelor lui Yeltsin si baricadand Casa Alba. Yeltsin a invins in mare masura cu ajutorul armatei, care a bombardat Casa Alba si l-a arestat pe Rutskoi si pe membrii parlamentului care se opuneau.

Presedintele republicii sudice Cecenia a accelerat lupta pentru independeta a regiunii in 1994. In decembrie trupele rusesti au inchis granitele si au incercat sa infranga miscarea de independeta. Fortele militare rusesti au intampinat o rezistenta dura, care i-a costat mult. In mai 1997, doi ani de razboi s-au incheiat formal prin semnarea unui tratat de pace care a evitat intentionat problema independentei cecene. Yeltsin a revenit pe scena politica in martie 1997 dupa opt luni de absenta cauzate de boala. Primele lui actiuni au fost de a reforma Cabinetul pentru a include noi ministri care aveau convingeri puternice reformatoare. Revizia sistemului de taxe, adminitratia si asistenta sociala; tinerii reformatori au anuntati planuri de a restaura puterea centrala in ciuda liderilor regionali puternici; si de a limita puterea monopolurilor Rusiei (gaz natural, electricitate si cale ferata).

In martie 1998 Yeltsin a desfiintat intregul guvern si l-a inlocuit pe primul ministru Viktor Chernomyrdin cu tanarul si putin cunoscutul ministru al combustibilului si energiei Sergey Kiriyenko. Criza sa financiara a condus la o cadere economica pe termen lung si la tulburari politice. Presedintele Boris Yeltsin l-a concediat atunci pe primul ministru Kiriyenko si l-a renumit pe Chernomyrdin. Duma l-a respins pe Chernomyrdin iar pe 11 septembrie a fost ales ministrul de externe Yevgeny Primakov drept prim ministru. Repercusiunile problemelor financiare ale Rusiei au fost simtite in intreaga lume.

Nemultumit de boala cronica a lui Yeltsin si de comportamentul sau din ce in ce mai haotic, Duma a incercat sa-l demita in mai 1999 pentru cinci motive: provocarea caderii Uniunii Sovietice in 1991, folosirea fortei pentru dizolvarea Parlamentului in 1993, pornirea razboiului prost-perceput din Cecenia, distrugerea armatei nationale si saracirea poporului rus prin politice economice falimentare – din toata acestea, singura care se considera ca ar avea o sansa de a fi aprobata era acuzatia in privinta Ceceniei. Dar motiunea de demitere a fost rapid respinsa si in curand Yeltsin s-a aflat iar pe un traseu ascendent. Boris Yeltsin l-a inlaturat pe primul ministru Yevgeny Primakov si l-a inlocuit cu Ministrul de Interne Sergey Stepashin, care a fost confirmat de Duma pe 19 mai. Pe 9 august 1999 Boris Yeltsin l-a anuntat pe Vladimir Putin, fostul sef al KGB, drept noul Prim Ministru. Conflictul din Cecenia a inceput iarasi dupa ce guvernul a invinuit teroristii din Cecenia pentru bombele din Moscova ce au omorat sute de oameni. In ultima zi din secol, 31 decembrie 1999, Boris Yeltsin si-a anuntat demisia. Vladimir Putin l-a urmat la conducere si a fost ales presedinte al Rusiei pe 26 martie 2000.