Cativa ani dupa 1603, Dictatura Shogunilor Tokugawa a fost stabilita in Edo (Tokyo din prezent) unde a ramas la putere pentru inca 250 de ani. Acestia au fost anii pacii si stabilitatii in Japonia, marcati de o izolare fata de lumea exterioara, de cresterea oraselor, dezvoltarea economica si mobilitatea sociala. In primul rand, clasa negustorilor era la fundul ierarhiei sociale feudale in timp ce samuraii au ramas elita conducatoare. Pe masura ce bogatia lor crestea, totusi, pozitia si influenta negustorilor crestea si ea.

Artele epocii Edo au inflorit sub acesti noi patroni. In pictura, in timp ce scoala Kano a continuat sa primeasca sprijin oficial din partea shogunilor, alte scoli au explorat stiluri diferite si au gasit maestri diferiti. Artisti precum Tawaraya Sotatsu (a murit in jur de 1643) si Ogata Korin (1658-1716) se remarca prin aspecte revigorante in traditia Yamato-e si un aport de noua viata decorativa in pictura japoneza. Picturile faimoase pe placa aurita a lui Sotatsu bazate pe Povestea lui Genji au adaptat subiectul intr-un mod mai dramatic si stilul emaki al erei Heian intr-un format mai larg. Printre operele cele mai notabile ale lui Korin se numara placile „Iris”, care sunt expuse acum in Muzeul Nezu din Tokyo, care folosesc un episod dintr-un roman din era Heian, „Povestea lui Ise”, si ii reduc continutul la tipare stridente de irisi albastri si frunze verzi, concepute bidimensional, pe un fundal auriu lucitor.

Atunci cand au patronat artele, negustorii nu au cautat doar sa reflecte propria lor bogatie, dar si felul lor de a trai. Picturile care descriau placerile adesea obscene ale vietii orasului au devenit repede populare. Cartierele pline de viata si de distractii din Edo, Osaka si Kyoto, bordelele lor, casele de ceai si teatrele Kabuki, era descrise in placi pictate si manuscrise. Acest nou tip de pictura, ukiyo-e, sau „picturi ale lumii plutitoare”, s-a devotat descrierii distractiilor hedonistice ale noilor bogati. Pe la inceputul secolului al XVIII-lea, ubiko-e au fost produse pe o scara mai larga, pe masura ce desenele colorate cu mana pe placi de lemn au devenit din ce in ce mai sofisticate in folosirea subtila a liniei si culorii iar tehnicile de imprimare in masa s-au dezvoltat.

Adresandu-se gustului popular, artisti de la sfarsitul secolului al XVIII-lea precum Harunobu, Utamaro si Sharaku au facut portrete frumusetilor faimoase ale momentului si actorilor Kabuki in posturi dramatice. Desenele erotice explicite cunoscute drept shunga (picturi de primavara) aveau de asemenea un mare succes, precum scenele amuzante din viata de zi cu zi (manga), precursoarele benzilor desenate din prezent. Hokusai (1760-1849), poate artistul ukiyo-e cel mai faimos pe plan international, a fost cunoscut initial pentru manga, dar apoi a creat una din cele mai proeminente imagini ale Japoniei, „Marele Val”, ca facand parte din seria celor „Treizeci si Sase de Vederi ale Muntelui Fuji”. Urmat de la fel de popularul „Cinzeci si trei de scene” ale Tokaido-ului, de catre Hiroshige (1797-1858), aceste picturi peisagiste ulterioare au devenit imediat populare intr-o perioada cand calatoria era atat dificila cat si interzisa.