Poate cel mai mare moment de cotitura din evolutia esteticii japoneze a avut loc odata cu introducerea budismului Zen (chinez la origine) la inceputul epocii Kamakura (1185-1333). Contributia Zen in cultura japoneza este profunda, si majoritatea aspectelor pe care occidentalii le admira in arta japoneza in prezent pot fi regasite in influentele Zen asupra arhitecturii japoneze, a poeziei, ceramicii, picturii, caligrafiei, gradinaritului, ceremonia ceaiului, aranjamentele florale si alte mestesuguri. Manastirile Zen, de exemplu, au de obicei un dragon urias pictat pe tavanul salilor de adunare.

- In caligrafie, linia pensonului devine ondulata si fluida – mai degraba spontana decat previzibila, neregulata mai degraba decat regulata.

- In picturile cu peisaje, goliciunea este un ingredient crucial, iar spatiul insusi este adus la viata prin cateva lovituri de penson. Poezia japoneza (haiku) se indreapta spre liniste si simplitate pentru a evoca atmosfera si senzatiile.

- In aranjamentele florale, dragalasenia imposibila de descris este realizata cu o singura ramura cu muguri, fata de ingramadeala de culori din buchetele occidentale.

- In amenajarea gradinilor, gradinarul cultiva de parca nu ar cultiva, de parca gradinarul ar face parte din gradina, iar gradinile par sa fie mai ajutate de gradinar mai degraba decat administrate.

Cu influenta Zen, arta aspira la a nu reprezenta doar natura, ci a deveni o opera a naturii. Parafrazandu-l pe Alan Watts, arta Zen este „arta lipsei de arta, arta accidentului controlat”.