Otomanii au condus Grecia pana la inceputul secolului al XIX-lea. Pe 25 martie 1821 grecii s-au rasculat si au declarat independenta, dar aceasta nu a fost posibila decat abia in 1829. Marile autoritati europene au vazut Razboiul de Independenta al grecilor, cu numarul sau de atrocitati turcesti, intr-o lumina romantica. Printre acei care s-au oferit voluntari sa lupte pentru cauza se numara si oameni din afara Greciei, ca Lord Byron. Uneori se parea ca otomanii vor reusi sa inabuse revolutia greceasca, dar au intervenit amenintari militare directe din partea Frantei, Angliei si Rusiei. Ministrul rus de Afaceri Externe, Ioannis Kapodistrias, grec el insusi, s-a intors acasa in calitate de presedinte al noii Republici ce a urmat independentei grecesti. Republica a disparut atunci cand autoritatile europene au ajutat Grecia sa devina o monarhie; primul rege, Otto, a venit din Bavaria si al doilea, George I, din Danemarca. In timpul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, intr-o serie de razboaie cu otomanii, Grecia a cautat sa-si mareasca granitele ca sa includa si populatia de etnie greaca de pe teritoriul Imperiului Otoman. (Insulele ioniene au fost inapoiate de Anglia odata cu sosirea noului rege din Danemarca in 1863, iar Thessaly a fost cedat de otomani fara nici un fel de lupte). Ca rezultat al Razboaielor Balcanice din 1912-1913, Epirus, sudul Macedoniei, Creta si insulele Egee au fost anexate Greciei. Grecia a ajuns la configuratia actuala in 1947.

In primul razboi mondial trupele grecesti au luptat de partea Aliatilor si au ocupat Tracia. Dupa razboi, prim ministrul Venizelos a ordonat trupelor sa „elibereze” teritoriul turc Smyrna (Izmirul de astazi), in care locuiau multi greci. Armatei i s-au opus trupele lui Ataturk si cativa locuitori greci au fost macelariti. Aceasta a condus la un schimb brutal de locuitori intre cele doua tari in 1923, iar cresterea populatiei rezultata (1.300.000 refugiati crestini) a slabit si mai tare economia deja slaba a Greciei. Din centre urbane au aparut orasele de colibe, au fost formate uniuni intre refugiati si in 1936 Partidul Comunist a avut un sprijin major din partea populatiei.

In 1936 generalul Metaxas a fost numit prim ministru de catre rege si a acesta a instaurat rapid o dictatura fascista. In ciuda trupelor armate prost echipate si putin numeroase ale tarii, Grecia a avut o contributie decisiva la eforturile Aliatilor din al doilea razboi mondial. La inceputul razboiului Grecia a luat partea Aliatilor si a refuzat sa cedeze cererilor italiene. Italia a invadat Grecia pe 28 octombrie 1940, dar trupele grecesti au respins invadatorii dupa o lupta crancena. Aceasta a fost prima victorie a Aliatilor din razboi. Hitler a intervenit apoi, fara chef, in primul rand pentru a-si asigura flancul strategic de sud: trupe din Germania, Bulgaria si Italia au invadat cu succes Grecia, invingand soldatii greci, britanici, australieni si nou-zeelandezi. Totusi, atunci cand germanii au incercat sa ocupe Creta intr-un atat masiv de parasutisti cu scopul de-a reduce amenintarea unei contraofensive Aliate in Egipt, civilii cretani si trupele Aliate au aratat o violenta rezistenta. Campania din Grecia a intarziat planurile militare germane de ocupare a Rusiei si se spune ca invazia germana asupra Uniunii Sovietice a inceput prea aproape de iarna. In anii cand Grecia a fost sub ocupatie nazista germana, mii de greci au murit pe front, in lagare de concentrare sau de foame. Locuitorii au omorat majoritatea comunitatilor evreiesti in ciuda eforturilor depuse de Biserica Ortodoxa Greaca si multi crestini greci de a adaposti evrei. Economia a fost devastata. Dupa eliberare, Grecia a trecut printr-un amar razboi civil intre rebelii comunisti si fortele guvernului (care cuprindeau republicani, liberali, roialisti si conservatori); a durat pana in 1949.

In anii `50 si `60 Grecia s-a dezvoltat puternic, la început cu ajutorul Planului Marshall de împrumuturi si subvenţii, iar mai târziu prin creşterea sectorului turistic. In 1967, armata greaca a provocat o revoluţie, a răsturnat guvernul de centru dreapta al lui Panagiotis Kanellopoulos si a constituit junta (dictatura) militara greaca din 1967-1974 care a fost cunoscuta sub numele de Regimul Coloneilor. CIA a fost implicata in lovitura de stat si presedintele Clinton si-a cerut scuze mai tarziu pentru aceasta interventie. In 1973 regimul a abolit monarhia greaca. In 1974, dictatorul Papadopoulos a refuzat ajutorul catre SUA si se spune ca rezultatul a fost ca SUA, prin eforturile lui Kissinger, a initiat a doua lovitura de stat. Colonelul Ioannides a fost numit noul sef de stat. Multi il considera pe Ioannides responsabil pentru lovitura de stat impotriva presedintelui Makarios din Cipru, lovitura fiind un pretext pentru primul val de invazie turca in Cipru in 1974. Evenimentele din Cipru si protestele care au urmat represaliilor sangeroase ale grevelor Politehnicii din Atena a dus la implozia regimului militar. Un politician exilat carismatic, Konstantinos Karamanlis, s-a intors de la Paris ca prim ministru interimar si mai tarziu a fost reales pentru inca doua mandate in fruntea partidului conservator Nea Dimokratia.

In 1974, ca urmare a unui referendum ce-a urmat abdicarii regelui Constantin al II-lea, s-a instituit o constitutie democratica republicana. Un alt politician exilat, Andreas Papandreou s-a intors de asemenea si a creat partidul socialist PASOK, care a castigat alegerile in 1981 si a dominat traseul politic al tarii timp de doua decade. De la restaurarea democratiei, stabilitatea si prosperitatea economica a Greciei au crescut remarcabil. Grecia s-a unit cu UE in 1981 si a trecut la moneda euro in 2001. Infrastructura noua, fonduri de la UE si profituri in crestere din turism, industria navala, servicii, industria usoara si industria de telecomunicatii au adus grecilor un standard de viata fara precedent. Tensiuni continua sa existe intre Grecia si Turcia din cauza Ciprului si delimitarea granitelor maritime din Marea Egee, relatiile s-au imbunatatit considerabil datorita catorva cutremure, intai in Turcia si apoi in Grecia, ca urmare a simpatiei si ajutorului generos dintre cetatenii greci si turci obisnuiti.