Pe 1 octombrie 1949, Mao Zedong, conducatorul Partidului Comunist, a proclamat infiintarea Republicii Populare Chineze in Beijing. Chiang Kaishek s-a refugiat in Taiwan unde a cerut mereu restabilirea guvernului Guomindang si pana in prezent este singura parte a Chinei care nu se afla sub controlul guvernului comunist.

Noul guvern comunist a avut de facut fata unei proaste administratii economice si aproape un secol de razboaie. Aproape toate retelele rutiere si feroviare ale Chinei erau distruse, productia industriala decazuse, extinse zone agricole fusesera abandonate si rezervele monetare erau nesemnificative. Dar chinezii si-au asumat provocarea si au dus tara mai departe. Pana la mijlocul anilor 1950, cu toata industria nationalizata si pamantul inapoiat taranilor, productia a cunoscut o importanta crestere.

In timpul erei Mao, milioane de fosti mosieri, disidenti comunisti si rivali politici au fost executati. Un nou sistem de educatie bazat pe marxism a fost impus pentru a pastra revolutia. Lunga perioada de implicare a imperialismului Occidental in China se sfarsise. Unele regiune s-au intors sub controlul chinez inclusiv Tibet (1951) si Xinjiang in vestul Chinei.

China a stabilit pacte cu natiunile din blocul socialist care se formase, mai ales cu URSS. PCC a participat in Razboiul Coreean (1950-1953) unde trupele chineze au ajutat regimul comunist al Coreei de Nord impotriva trupelor sud-coreene si ale Natiunilor Unite. China a ajutat de asemenea insurectia comunista impotriva Frantei in Vietnam.

In 1956 economia Chinei era relativ prospera. Mao a crezut ca atat guvernul cat si industria trebuie sa fie stimulate pentru a atinge o mare explozie economica. Ca o urmare a acestei idei, in 1957 a decis sa ridice cenzura de pe exprimarea publica pentru a permite intelectualilor sa-si exprime gandurile si nemultumirile. Dar planul a esuat: campania cunoscuta ca „Suta de Flori” a rezultat in atacuri puternice la adresa sistemului comunist si la adresa lui Mao insusi. O noua campanie anti-dreapta a trimis in inchisoare sau a omorat oamenii care au criticat guvernul comunist si Mao a introdus restrictii mai severe.

In 1958 Mao a anuntat ambitiosul proiect „Mare Pas in Fata”: 5 sute de milioane de tarani au fost mutat in peste 24.000 de comune intr-un proces fara precedent de colectivizare in zonele rurale, cu tinta de a transforma fermele de dimensiune mica in zone agricole hiper-eficiente; in timp ce alti tarani au trebuit sa-si abandoneze munca agricola pentru a creste productia de hotel, conform credintei lui Mao ca o uriasa productie de hotel va permite construirea de uzine grele industriale, au sapat canale si au secat mlastini, dar calitatea proasta a otelului a transformat acest proiect intr-o tragica realitate.

Administrarea ineficienta a productiei a provocat pierderea unei cantitati mari de cereale, in acelasi timp in care vremea proasta si sfarsitul ajutorului economic sovietic au transformat Marele Salt intr-o mare foamete ce a insemnat moartea a milioanelor de oameni. Dupa dezastru Mao a renuntat la presedintie, dar a continuat sa fie liderul ideologic al partidului cu o mare influenta in afacerile statului. Sarcinile principale administrative ale tarii au cazut in seama lui Liu Shaoqi si Deng Xiaoping. Prin mijlocul anilor 1960 tara era falimentata cu toate ca campaniile de propaganda asigurau perpetuarea starii de bine in schimbul unei munci grele initiale si austeritate.

In 1966 Mao a incercat sa-si recapete autoritatea cu sprijinul lui Lin Bao, Ministrul Apararii, care in 1964 a condus Miscarea de Educatie Socialista. Mao a initiat Revolutia Culturala pentru a impune ortodoxia socialista si de a elibera China de vechile traditii si obiceiuri.
Sub conducerea lui Mao, un grup de studenti de la Beijing s-au organizat intr-o militie politica – Garda Rosie. In cateva saptamani Garzile Rosii au ocupat strazile. Academicienii au fost umiliti, cartile au fost arse, templele si monumentele antice au fost profanate. Magazinele cu produse straine au fost distruse. Pentru ca politiei si armatei i s-au interzis sa intervina, mii de oameni nevinovati au fost proscrisi, inchisi, batuti pana la moarte sau pusi sa se sinucida, inclusiv lideri politici proeminenti, cum ar fi Liu si Deng. In august 1967 violenta scapase de sub control, cand factiunile rivale ale Garzilor Rosii s-au intors una impotriva alteia. Mao a trebuit sa intervina ordonand arestarea majoritatii liderilor fanatici ai Garzilor Rosii si cerand predarea tuturor armelor armatei.

Un efect al Revolutiei Culturale a fost ascensiunea cultului personalitatii al lui Mao Zedong, a carui imagine a ajuns la un statut cvasi-religios.

In 1964 China a detonat prima sa bomba atomica, aducand-o in liga tarilor cu arsenal nuclear. Statele Unite a initiat o epoca de colaborare cu China, profitand de racirea relatiilor dintre China si Uniunea Sovietica, cunoscuta ca diplomatia ping-pong. In 1971 Republica Populara a devenit numele oficial al statului numit China, in ciuda revendicarilor Taiwanului.

Presedintele SUA din anul urmator, Richard Nixon, a calatorit in China si l-a cunoscut pe Mao. Restrictiile comerciale au fost eliminate si China a inceput comertul cu Occidentul si multe alte natiuni si-au transferat recunoasterea diplomatica din Taiwan catre guvernul PCC din interiorul tarii. In 1972 China a refacut relatiile diplomatice cu Japonia. Aceasta reforma drastica a fost opera marii capodopere diplomatice a premierului Zhou Enlai.

In iulie 1976 un cutremur teribil in nordul Chinei a omorat aproape o jumătate de milion de oameni. Cu doua luni mai tarziu Mao a murit si a inceput o noua epoca pentru China.