Idealurile republicane revolutionare ale exilatului – in Statele Unite – Sun Yatsen i-a inspirat pe functionari, ofiterii militari si studenti din toata China, care au initiat o insurectie militara in 1911 la Wuhan.
In anul urmator guvernul provizoriu al noii Republici a Chinei a fost stabilit la Nanjing cu Sun Yatsen ca presedinte, ce a format Partidul Nationalist, cunoscut si ca Guomindang, pentru a conduce tara.

Aproape imediat noua republica a intampinat probleme pentru ca parlamentul – ales in 1914 – nu avea o putere politica sau militara reala.

Sun a fost obligat sa renunte si a parasit presedintia, care a fost preluata de Yuan Shikai, conducatorul Armatei Imperiale, care a reusit sa provoace abdicarea ultimului imparat manciurian, Pu Yi.

Dupa ce Shikai a eradicat adunarile nationale si provinciale si opozitia politica s-a autodeclarat imparat in 1915, dar nu a primit sprijin din partea comandantilor militari si a pierdut puterea la cateva luni inainte de moartea sa. Apoi China a trecut printr-o epoca a voievozilor cu lideri militari si coalitii luptand pentru controlul tarii. Nordul a intrat intr-un teribil razboi civil, in timp in ce in sud, Sun Yatsen s-a intors inca o data pentru a constitui un guvern sudic Guomindang.

In acel moment Japonia a invadat portul Qingdao. In 1917 China a intrat in Primul Razboi Mondial de partea Aliatilor (adica Marea Britanie, Franta si Statele Unite) pentru a putea reocupa teritoriul ocupat de japonezi. Cu toate astea, la finalul razboiului Aliatii au semnat Tratatul de la Versailles care confirma drepturile Japoniei in China. Acesta a cauzat indignarea justificata a chinezilor si in 1919, Miscarea de pe 4 Mai, initiata de studentii din Beijing, a reprezentat un raspuns puternic la afrontul adus Chinei, care a devenit rapid un protest de-a lungul intregii tari care a sustinut studentii si cauza lor.

In anii 1920 Sun Yatsen a incercat sa reuneasca tara fragmentata cu ajutorul sovieticilor din baza sa revolutionara din sudul Chinei. A facut o alianta intre partidul Guomindang si Partidul Comunist al Chinei (PCC), care se formase de curand in Shanghai, dar nu a reusit in aceasta incercare sa schimbe grava situatie din China.

Chiang Kaishek a preluat controlul asupra Guomindang-ului dupa moartea lui Sun in 1925. El a organizat campanii militare reusite in sudul si centrul Chinei si si-a asigurat loialitatea fiecarui voievod nordic.

In 1927 Chiang a sfarsit alianta cu comunistii. Conducatorii PCC au fost urmariti insistent – multi dintre ei au fost executati public – si au trebuit sa se refugieze in munti.

In 1934, alungate din bazele lor montane, armatele PCC au inceput Lungul Mars – o calatorie pedestra de 9500 km de-a lungul a optsprezece masive montane, 24 de rauri si doisprezece provincii – pana au ajuns la Yan’an in provincia Shanxi, unde si-au stabilit baza guerilla. 80.000 de trupe comuniste au participat in aceasta legendare retragere, condusa de Mao Zedong, care a devenit principalul lider ideologic in timpul acestei lungi perioade de persecutii.

Timp de decade, atat PCC cat si Guomindang s-au luptat continuu fara nici o schimbare semnificativa in afara de numerosii oameni omorati. Razboiul intern a continuat chiar si cand japonezii au invadat Manciuria in 1931. Mao Zedong si Chiang Kaishek au facut un pact pentru a crea un Front Unit impotriva amenintarii dar nu si-au indeplinit angajamentul.

Al doilea razboi Sino-Japonez a inceput in 1937, cand armata japoneza a ocupat majoritatea estului Chinei, de la Beijing la Guangzhou, stabilind capitala ocupatiei la Nanjing. Dupa invingerea Japoniei in Al Doilea Razboi Mondial in 1945, chinezii si-au putut recupera controlul asupra teritoriului tarii.

In 1949, Armata Rosie a lui Mao a ocupat majoritatea tarii si Guomindang a fost aproape distrus.