La inceputul secolului al XVII-lea, Abahai, seful Jurchen, si-a proclamat conducerea sa, redenumind oamenii ca „manchu”.

El a pus bazele unei natiuni sedentare in loc de triburi nomade separate si a creat o mare putere militara. In 1644, trupele de frontiera Ming a deschis o parte din Marele Zid pentru manciurieni ca acestia sa-l ajute pe imparatul Ming sa recaptureze capitala de la rebelii chinezi. Cand manciurienii au recuperat Beijing-ul au refuzat sa-l paraseasca si au decis sa-si stabileasca propriul imperiu acolo, sub conducatorii Qing.

Dinastia Qing (1644-1911) a preluat controlul Chinei dupa cativa ani de razboi dur, care s-a aflat inca o data sub dominatie straina.

La sfarsitul secolului al XVII-lea Qing au eliminat orice rezistenta Ming si au inabusit fiecare rebeliune chineza din sud. In curand Manchu (manciuriana) a devenit limba oficiala, chinezii erau obligati sa poarte coada impletita Manchu, iar casatoriile intre un manciurian si un chinez erau interzise. In timpul dinastiei Qing, teritoriile indepartate ale Mongoliei Centrale si periferia acesteia, Tibetul si Turkestanul, au fost incluse in teritoriul chinez, constituind un imperiu cu o marime mai mare decat a celui din epoca Tang.

Imparatul Kangxi a domnit timp de 61 de ani in secolul al XVII-lea. A fost patronul artelor: a ordonat creerea celui mai complet dictionar de caractere chinezesti cu o frumoasa caligrafie, a investigat stiinta si tehnologia europeana, a adus astronomi iezuiti si a cultivat imaginea sa de Fiu al Cerului. Iar sub aspect militar, a controlat rebeliunea sudica a celor Trei Federatii. Succesorul sau, imparatul Yungzheng este considerat unul din cei mai eficienti conducatori din istoria Chinei cu un guvern model. Apoi Qianlong a mostenit tronul. Acesta a extins foarte mult granitele chineze. Manciuria, Mongolia, Xinjiang, Tibet si Taiwan s-au aflat toate sub ocupatia Qing.

Urmatoarele decade au insemnat o perioada de mare crestere economica, aducand pace si prosperitate intregii natiuni. In mijlocul secolului al XVII-lea China a atins apogeul sau, ajungand una din cele mai puternice si bogate tari din lume. Artele au inflorit de asemenea si a exista o crestere a numarului de scoli pentru oameni, chiar si in zonele rurale.

Incepand cu a doua jumatate a secolului al XVIII-lea China a inceput sa aiba probleme economice din ce in ce mai mari, produse de o uriasa crestere a populatiei, imigranti din China centrala si europeni aflati in cautare de oportunitati financiare. In 1850 populatia depasea 400 de milioane si tot pamantul care putea fi exploatat profitabil, folosind metode traditionale de cultivare, se afla deja in proces de exploatare. Milioane de oameni au devenit saraci si nu au putut sa faca fata inundatiilor sau secetelor.

In secolul al XIX-lea, dispute succesive legate de comertul cu Occidentul au impovarat dramatic tara. Razboaiele Opiului impotriva unei aliante britanico-franceze s-au terminat in 1842 cu cedarea insulei chineze Hong Kong catre Marea Britanie si deschiderea a cinci porturi – Guangzhou, Xiamen, Fuzhou, Ningbo si Shanghai – catre comertul si rezidenta straina (tratatele de la Nanjing si Tianjin).

In curand Rusia, Japonia si Statele Unite au cerut tratate similare Chinei. Pana in 1860 erau 14 porturi deschise conform acestor tratate. Acest lucru a condus la aparitia noilor orase internationale ca Shanghai sau Guangzhou care erau controlate mai putin de Qing. In anii 1870 Japonia, Franta, Marea Britanie, Rusia si Germania au luat multe regiuni din China. Apoi Japonia a castigat Razboiul Sino-Japonez pentru control asupra Coreei.

China a fost obligata sa recunoasca independenta Coreei si de asemenea a trebuit sa plateasca o uriasa despagubire de razboi, in acelasi timp cedand insula Taiwan si Peninsula Liaodong din sudul Manciuriei (Tratatul de la Shimonoseki). Aceasta infrangere teribila a provocat numeroase miscari revolutionare care cereau formarea unei republici in locul unui guvern imperial manciurian.

La incepului secolului XX, o miscarea conservatoare anti-imperialista cunoscuta sub numele de „Boxerii” s-au razvratit in nordul Chinei.

Imparateasa Dowager a tinut partea „Boxerilor” cand acestia au avansat in Beijing si au atacat casele de comert strain si au omorat cativa ministri straini. Ca raspuns o alianta multinationala a invadat China. Armatele revolutionare au fost invinse de trupele combinate ale Marei Britanii, Japoniei, Rusiei, Italiei, Germaniei, Frantei, Statelor Unite si Austriei. Alianta a restabilit monarhia si a cerut alte concesiuni de la guvernul Qing.

In anii imediat urmatori o alta rascoala a putut stinge doua mii de ani de succesiune dinastica. In 1911 Sun Yatsen a proclamat Guvernul Republican provizoriu de la Nanjing.