Timp de aproape patru sute de ani, China a fost prinsa intr-un haos general. Dupa ce ultimul imparat Han a abdicat, a inceput scurta perioada numita Perioada celor Trei Imparatii (220-265) cand cele trei state, Wei, Wu si Shu au provocat devastari datorita conflictelor pentru putere dintre ele. In 265 generalul Wei, Sima Yan, a preluat controlul asupra centrului tarii pentru o perioada scurta de 50 de ani – numita dinastia Jin.

La inceputul secolului IV, grupurile ne-chineze din nord (Wu Hu) i-au invins pe Jin si au controlat majoritatea tarii.

Situatia a provocat o migratie pe scara larga a chinezilor Han catre sud. In urmatorii 250 de ani, China de Nord a fost impartita si condusa de cateva dinastii ne-chineze, in timp ce sudul a fost condus de o succesiune de patru dinastii chineze provizorii, toate centrate in jurul Nanjing-ului din prezent.

Aceasta a fost o epoca intunecata, a razboiului si dezmembrarii, dar cand s-a stabilit pacea, o societate foarte diferita s-a nascut, cu o noua mentalitate si un nou sistem economic. Cateva zone din jurul marilor rauri au produs un surplus de alimente care a putut sustine cerintele oamenilor din orase si marile armate. In timpul rivalitatii dintre China nordica si sudica, un numar de oameni (in crestere) au adoptat budismul ca un ghid al vietii personale si ideologie de stat. Cultura s-a dezvoltat de asemenea, literatura a inflorit, caligrafia si sculptura, mai ales sculpturile budiste, toate accentuate de elemente indiene si central asiatice.

In 386 nordul a fost invadat de Tobas (cunoscuti si ca tribul Xianbei), care au fondat dinastia Wei dupa ce aristocratia lor a adoptat obiceiurile si manierele chinezesti. Ei au creat o serie fantastica de sculpturi budiste in prima lor capitala, Datong, dar in 534 imparatia lor s-a destramat.

In 581, generalul Yang Jian a unit statele nordice imprastiate si opt ani mai tarziu a anexat ultima dinastie sudica. A fost inceputul dinastiei Sui si sfarsitul dinastiilor sudice si nordice.