Primele poeme din China dateaza din secolul IV i.Hr, cand a fost scrisa „Cartea cantecelor” de catre Shi Jing si „Cantecele Chu”, scrise de semi-legendarul Qu Yuan in colaborare cu discipolul sau Song Yu.

In timpul dinastiei Han, poemele Chu au devenit „fu”, versuri cu rima (cu exceptie in introducere si in incheiere care sunt in proza). Versurile „Yue fu” au avut o dezvoltare asemanatoare ce a condus la versurile Shi.

In timpul perioadei de separare, a aparut celebrul poet si conducator al Regatului Nordic Wei, Cao Cao. El a fost maestrul rapsozilor traditionali renumiti Cao Pi (creator al poemului cu sapte silabe pe rand) si Cao Zhi. Un alt poet important din aceasta perioada (care nu a fost recunoscut in timpul vietii) este Tao Qian. Poezia sa a influentat arta dinastiilor care au urmat si pana in prezent au supravietuit 120 de poeme si esee care descriu viata rurala idilica. Tao Qian este cunoscut inca drept „poetul campurilor”.

Epoca de aur a poeziei chineze a inceput odata cu dinastiile Sui si Tang.

Din secolul al doilea, „yue fu” (poeme populare compuse intr-un stil de cantec traditional cu versuri de lungime inegala) au inceput sa se transforme in „shi” (o expresie foarte personala cu idei mai complexe care au dominat poezia chineza pana in epoca moderna). Shi era un vers de cinci caractere si a supravietuit naturii romantice si poemelor taoiste.

„Gushi” este un termen care se refera la cele mai vechi poeme caracterizate de versuri neregulate in timp ce „Jintishi” se refera la o versificatie regulata ce a evoluat din secolul al V-lea. Dinastia Tang a reprezentat varful stilului Jintishi. In timpul acestei perioade au fost create cateva tiparuri fixe de tonalitate, incercand sa echilibreze tonalitatile limbii clasice chinezesti. Poetii faimosi Tang sunt: Bai Juyi, Li Qiao, Luo Binwang, Wang Wei si Zhang Jiuling, dar cei mai proeminenti si considerati a fi cei mai mari poeti chinezi sunt Li Po si Du Fu.

Li Po a scris aproape 1000 de poeme intense, multe din ele fiind fantastice si legate de morala taoista sau confucianista. Lucrarile sale se bucura de o folosire remarcabila a limbii si o extravaganta a imaginatiei, si o legatura directa cu persoana care citeste. Cele mai bune poeme ale sale sunt legate de natura si prietenie, avand intotdeauna o viziune clara asupra vietii. Du Fu este cunoscut ca „poetul istoric”, pentru ca multe din poemele sale se bazeaza pe strategii militare, succesele si esecurile guvernelor, sau sfaturi pentru conducatori. El a stapanit toate stilurile de poezie chineza si calitatea poemelor sale este puternic apreciata. „Cantecul carelor” (circa 750) este cel mai vechi dintre ele si o mostra rafinata a operei sale extraordinare.

Spre finalul dinastiei Tang a aparut Li Shangyin, un poet ale carui versuri sunt deseori pline de semnificatii, dense, aluzive si dificil de tradus, continand aspecte politice romantice sau filozofice. Contemporanul sau, conducatorul Li Yu, a compus cele mai bune poeme ale sale in perioada in care Song i-a incheiat domnia si l-a luat prizonier. El s-a concentrat pe dezvoltarea „ci” (poezia lirica) prin extinderea viziunii sale de la dragoste la filozofie si istorie. Li Yu a infiintat de asemenea forma cu doua strofe in poezia chineza.

Ci a fost popular in timpul dinastiei Song, deseori exprimand sentimente, mai ales povesti de dragoste; dar cei mai buni poeti de „ci”, cum ar fi Li Houzhu si Su Shi au folosit aceasta forma pentru a exprima alte subiecte. Alti poeti Song sunt: Li Qingzhao, Lu You, Ouyang Xiu si Wang Anshi.

Gao Qi este cel mai remarcabil poet din dinastia Ming. Opera sa se bazeaza pe formele dinastiilor anterioare, dar cu trasaturi personale care au creat un nou stil in poezie. In proza, Zhang Dai a fost un eseist notabil, iar Wen Zhenheng a scris minunat despre designul gradinilor.
In timpul dinastiei Qing se remarca Yuan Mei. El a scris poezie si eseuri motivate de credintele sale in religia Chan (o fuziune intre budism si taoism) si a fost de asemenea un pictor. Poemele sale sunt descrise ca fiind o limba ciudat de clara si de stilizata.

Poezia moderna chineza nu urmeaza un anumit tipar si in general, s-a separat de stilurile traditionale. Cu toate astea, au aparut curente cum ar fi „Poezia ermetica” din anii 1970 ca un raspuns la Revolutia Culturala si in favoarea democratiei. Cel mai notabil poet este Bei Dao, faimos pentru poemul sau remarcabil „Huida” („Raspunsul”), inspirat din protestele din Tiananmen.

Xu Zhimo este un alt poet si scriitor modern notabil. Literatura sa a fost una din primele care au adoptat cu succes formele romantice occidentale in poezia contemporana chineza si in nuvele.