Este cel mai admirat tip de drama din China si are cateva forme regionale. Alaturi de tragi-comedia greaca si opera sanscrita indiana, opera chineza este una din cele mai vechi trei forme majore de arta dramatica din lume.

Opera chineza s-a dezvoltat din cantecele traditionale, dansurile si muzica autohtona. Opera a inclus treptat arta teatrala si literatura.
Instrumente muzicale traditionale cum ar fi erhu, gongul si lauta, mari actori, minunate melodii si dialoguri notabile cu o mare valoare literara, toate sunt prezente in opera chineza.

Originile sale dateaza din perioada primelor dinastii, de la opera Canjun, dar abia in timpul dinastiei Tang (secolul al VIII-lea) a creata prima trupa formala de opera numita „Gradina Perei”, pentru desfatarea curtii imperiale. In prezent interpretii de opera sunt inca numiti „Discipoli ai Gradinii Perei”.

In timpul dinastiei Yuan, opera Zaju era foarte populara. Actele sale se bazau pe structuri cu rima ce aveau roluri noi specializate care s-au pastrat in timp:
- Dan: rol feminin
- Sheng: rol masculin
- Chou: actor de comedie sau clovn
- Jing: barbat cu fata pictata

Opera dinastiei Yuan exista si in prezent sub forma operei cantoneze, o forma adusa in Guangdong din nordul Chinei (mai ales in Hangzhou unde era numita Narm hei) in timpul razboiului-migratie de la sfarsitul secolului al XIII-lea. Unele din cele mai bune opere cantoneze care se interpretează inca sunt „Clama de par purpurie” si „Revigorarea florii rosii de prun”. O particularitate a acestui tip de opera este ca rolurile feminine era interpretate de barbati pana in secolul trecut.

Opera Beijing
Creata la mijlocul secolului al XIX-lea in timpul dinastiei Qing, opera Beijing este considerata o comoara nationala si chintesenţa Orientului.

Aceasta s-a dezvoltat prin combinarea formelor dramatice de opera din regiunile adiacente, in special din provinciile Anhui (melodia Xipi) si Hubei (melodia Erhuang), drama sudica fiind adusa de faimoasele trupe Anhui si de opera locala.

De la constituirea ei a devenit foarte populara. Interpretata initial la curtea imperiala, a devenit accesibila publicului la putin timp dupa datorita reprezentarii povestilor obisnuite si personajelor diverse cu accent pe emotiile acestora.

Opera Beijing este o arta pitoreasca care integreaza muzica, interpretarea, literatura si mima. Metodele sale artistice includ: cantatul (pentru a intensifica prezentarea prin diferite tonalitati vocale), dialogul (pentru a completa cantecele), dansatul (pentru a o face eleganta prin miscari ale corpului) si artele martiale (pentru a arata abilitatile deosebite din cadrul exercitiilor de lupta traditionale chineze).

Opera a inclus reguli standardizate care sunt respectate in toate interpretarile, cum ar fi instrumentele de percutie – care ofera un bun acompaniament ritmic teatrului, si cele patru mari tipuri de roluri ale operei traditionale.

Interpretarea teatrala se bazeaza pe aluzie: gesturi, miscari ale picioarelor si alte miscari ale corpului care reprezinta actiuni cum ar fi vaslitul, calaritul sau deschiderea unei usi. Personajele pot fi loiale sau tradatoare, frumoase sau urate, bune sau rele. Imaginile sunt manifestari intense ale maniei, tristeţii, bucuriei, fericirii, surprizei, fricii si amaraciunii.

Opera Beijing este cea mai importanta opera chineza, cu un repertoriu bogat si un numar important de artisti si audienta. Unii din maestrii operei din Beijing sunt: Dans-Mei Lanfang, Cheng Yanqiu, Shang Xiaoyun si Xun Huisheng. Cele mai apreciate opere sunt: „Adio concubina mea”, „Nedreptate lui Dou’e”, „Doamna Zhaojun merge dincolo de Marele Zid” si „Petitorul”.